• ORTODONTIEORTODONTIE

    Ortodonția este specialitatea care se ocupă cu îndreptarea poziției dinților, reglarea ocluziei (mușcăturii) și a rapoartelor dintre cele două maxilare.
  • 1

ORTODONTIE

Aparatele ortodontice sunt mijloacele prin care se realizează acest lucru. Aparatele ortodontice sunt de mai multe tipuri (fixe sau mobile, vizibile sau invizibile) şi se recomandă de către ortodont pentru fiecare caz individualizat. În funcţie de severitatea problemei, medicul dentist vă recomandă tipul de aparat corespunzător.

Tratamentul este necesar atât din motive estetice, dar și pentru faptul ca dintii strambi fac dificilă, uneori chiar imposibilă igienizarea corespunzătoare, iar ca urmare pot aparea inflamația gingivală, cariile dentare si chiar pierderea dintilor.

Avantajele tratamentului ortodontic includ o mai bună sănătate orală, un aspect mai plăcut şi o durabilitate mai mare a dinţilor.

Partea bună este că ortodonția nu mai este o ramură care se adresează doar copiilor. Datorită tehnicilor moderne apărute, dinții pot fi îndreptați la orice vârstă. De altfel există aparate ortodontice invizibile care pot fi purtate și de persoane care nu își doresc să se vadă acest lucru. Pe lângă aspectul fizionomic pe care îl conferă tratamentele ortodontice (uneori schimbările de fizionomie sunt mult îmbunătățite), ele conferă și o stare de sănătate a aparatului dentomaxilar.

Durata unui tratament ortodontic variază foarte mult, în funcție de complexitatea problemelor, de colaborarea pacientului etc. În general se situează între 18 și 24 luni.

Sfaturi pentru purtatorii aparatelor ortodontice fixe:

• Nu consumați alimente dure, lipicioase.
• După aplicarea aparatului sau după controalele lunare este posibil să simțiți tensiune, jenă dureroasă. Acest lucru este normal deoarece dinții încep să-și modifice poziția. Se recomandă un analgezic (Nurofen, Algocalmin) la nevoie.
• În cazul apariției unor leziuni dureroase (in general in interiorul obrazului) se aplică ceară ortodontică (recomandată de medicul specialist) peste sârma/bracket-ul cauzator si se programează o vizită la dentist.
• Este necesară o igienă riguroasă. Se folosesc periuțe interdentare, speciale pentru purtătorii de aparat dentar, dusul bucal.